marți, 18 martie 2014

Rapsodie de... primăvară

Din depărtare pădurea pare lipsită de viaţă, cu nuanţe de gri şi maro, obosită după o iarnă lungă şi cu zăpadă puţină. Întrând printre arbori, imaginea devine cu totul alta, cu multe crengi înmugurite şi mici frunze timide, abia ieşite la lumină.


Frunzele căzute în toamnă acoperă solul, dar lasă ici şi colo loc pentru flori cu petale transparente.


Verde, viaţă renăscută şi multă culoare.


O adevărată rapsodie... de primăvară.    

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Rapsodie în alb şi roşu



După îndelungi aşteptări, zăpada s-a lăsat convinsă să vină şi pe la noi. Minusculele pulsaţii sângerii ale fructelor de pădure au creat în cinstea ei o adevărată rapsodie în alb şi roşu. 


Ca întotdeauna, natura mă încântă prin frumuseţe în simplitate, dovedindu-şi, dacă mai era necesar, perfecţiunea.