joi, 12 iulie 2012

Vălul Miresei

La circa o oră de mers cu maşina, pe traseul Zalău - Huedin - Răchiţele, sau, dacă vreţi, la câteva minute şi doi kilometri distanţă de satul fostului premier Emil Boc, iubitorii de natură şi frumos se pot bucura de atingerea fină a "Vălului Miresei", una dintre cele mai impresionante cascade din România. O legendă locală spune că numele cascadei cu o cădere de apă  de peste 30 de metri vine de la faptul că, demult, o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zonă, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Acolo, nuntașii s-au oprit și au început să plângă, dând astfel naştere unei cascade. Privit de aproape, şuvoiul de apă ce alunecă pe pietre formează un "văl" de stropi fini şi răcoritori, într-o zi toridă de vară. O imagine şi senzaţii copleşitoare, într-o zonă care chiar merită văzută.




2 comentarii:

  1. Felicitari pentru articol! Am fost si eu acum cativa ani acolo, este o cascada superba intr-un cadru natural de poveste.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru aprecieri. E o zonă unde merg frecvent. Nu doar la cascadă, ci şi împrejurimi. Este, foarte aproape, şi o peşteră cu oase preistorice de urs de peşteră, la fel ca cele de la Pştera Urşilor.

    RăspundețiȘtergere