Călător prin munţi (I) Şureanu - Valea Frumoasei, Iezerul Şureanului

În Munţii Şureanu am ajuns atras de lacul Oaşa, o impresionantă întindere de apă de la granița județelor Alba și Sibiu, însă în cele din urmă am poposit în vecinătatea lui doar preţ de câteva fotografii. Şi asta pentru că Munţii Şureanu sau mai exact porţiunea dintre lacul Oaşa şi vârful Şureanu a fost una care a eclipsat total lacul de acumulare de pe râul Sebeş. Asta dacă nu pui la socoteală cei circa 15 kilometri de drum de pământ, vălurit şi accidentat, de la lac până la zona în care încep traseele turistice ce duc la vârfurile Şureanu şi Sf. Petru. 

 Trebuie să recunosc că nu mai ţineam minte descrierea zonei făcută de Mihal Sadoveanu (nici nu sunt sigur că am citit-o în copilărie), însă căutând acum pasajele despre Valea Frumoasei, îmi dau seama că locurile sunt la fel de frumoase ca cele văzute de scriitorul moldovean.

"Cum spun, se află undeva, în ţara Ardealului, între ţinuturile Inidoarei şi a Albei, o apă viforoasă. Oamenii dinspre câmpie îi spun Sebeş: cei vechi de înălţimi îi zic încă Frumoasa. (...) Volbura apei tună între codri. Au trebuit sute de mii de ani puhoiului să spargă stânca şi s-o lucreze cu bătaia-i nedomolită, fasonând-o cu o fantezie veşnic înoită. (...) Din locurile acestea unde am petrecut şi am stat privind, cu sufletul îmblânzit de dulceaţa lor, se desfăşură păduri după păduri, şi iarăşi păduri nesfârşite. Acolo-i împărăţia sălbăticiunilor, cât ţin munţii şi sihlele. Într-o parte se suie cătră Dumnezeu vârful lui Pătru; mi se părea aproape, dar până la el umblă păstorii două zile, şi în râpile lui goale stăruiau încă - la vreme de vară - zăpezile de iarna trecută. Mai departe, se scria pe cer linia Şurianului" - Mihail Sadoveanu.   

Într-adevăr, într-o frumoasă sâmbătă de final de mai, pe traseul spre vârful Şureanu am mai găsit pete de zăpadă. Dar nu numai zăpadă, ci şi un impresionant covor violet de brânduşe, cu petalele delicate ţâşnind printre firele uscate ale ierburilor de munte. 

Aproape de cabana Şureanu, chiar la baza pintenului de munte al cărui vârf poartă acelaşi nume, un ochi de apă verde smarald îţi taie răsuflarea prin frumuseţea lui, vegheată de molizi seculari şi o pătură deasă de jnepeni. E Lacul Şureanu sau Iezerul Şureanului, un loc de unde îţi doreşti să rămâi într-o meditaţie perpetuă. 

Paşii însă te atrag către vârf însă, iar odată cu creşterea altitudii priveliştea care se deschide este una de-a dreptul impesionantă. Culmi muntoase şi văi se succed în toate direcţiile, copleşindu-te cu un verde încă crud al pajiştilor şi pădurilor.