Cu trocariciul, prin Sfântu Gheorghe Deltă

Privită de către Zalău, Sfântu Gheorghe Deltă nu e doar localitatea unde Dunărea se întâlneşte cu Marea Neagră ci, în primul rând, un sat aflat în celălalt colţ al ţării, unde poţi ajunge doar cu vaporul, luat de la Tulcea sau Mahmudia. Pentru cei din nord vestul României care, în ciuda celor circa 1.000 de kilometri distanţă, se încumetă să vină aici, le recomand cu căldură traseul ce prin Cluj-Târgu Mureș-Sighișoara și mai apoi, după Braşov, pe Valea Buzăului, unde veţi putea admira barajul şi zona montană Siriu şi, poate cel mai important, veţi avea parte de o şosea bună, fără un trafic aglomerat.

Mai departe, de la Buzău ajungeţi rapid la Brăila şi, cu ajutorul unui bac, treceţi Dunărea. După încă vreo 70 de kilometri, ajungeţi la Tulcea. De aici mai e doar o aruncătură de băţ până la Mahmudia, unde vă aşteaptă un vapor care vă transportă, înghesuiți printre bagaje, până la Sfântu Gheorghe. Asta după ce aţi lăsat maşina la Mahmudia, în grija unor localnici care promit că pentru cinci lei pe zi vor avea grijă de ea. Și o vor ţine la umbră.

Vaporul îmi amintește de romanele în care se povestea despre exodul europenilor spre America, cu diferența că aici găsești bere rece și înghețată (pe jumătate topită, e adevărat).

Miniportul din Sfântu Gheorghe, renovat în 2011 și inaugurat chiar de "defuncta" ministresă Udrea, apare, în sfârșit, la orizont, după vreo două ore și jumătate de la îmbarcarea din Mahmudia. Pentru cei cu multe bagaje - și cum poți avea puține, dacă vii pentru un sejur de minim o săptămână - taxiurile locale, cu un cal putere, la propriu - desigur, te așteaptă să îți care bagajele. Văzut din atelajul tras de un cal cam costeliv, satul pare, la prima vedere unul prăfuit, cu case mici, uscăciune multă și ulițe cu nisip. Atrag totuși atenția unele acoperișuri de stuf și casele mai răsărite, transformate în pensiuni. Pensiunile nou construite sunt încă puține, dar există multe clădiri în construcție, care par a avea aceeași destinație.

Faptul că aici se poate ajunge doar pe calea apei a oferit, vreme de mulţi ani, o izolare ce a făcut din Sfântu Gheorghe un sat în care localnicii, majoritatea pescarii, îşi petrecea viaţa între canalele Dunării şi casă, acoperită în mod tradiţional cu stuf. Asta, în ciuda unei plaje cu un nisip foarte fin și a unor bucătărese localnice specializate în delicioase și foarte diverse preparate din pește. Poți gusta, de exemplu, chiftele, sarmale, ciorbă de perișoare - toate din pește, alături de tradiționalul pește în saramură sau plachie. Lăsând la o parte plaja și mâncarea, poate cel mai important e faptul că satul stă, practic, între Dunăre și mare, adică ai doar câteva sute de metri până la mare și alte doar câteva minute de mers cu barca până în Delta Dunării. Apopos de Rezervația Biosferei Delta Dunării, satul face parte din această rezervație, motiv pentru care trebuie să plătești o taxă de intrare în rezervație de cinci lei pe zi sau 15 lei pentru săptămână. O sumă prea mică dacă se face într-adevăr ceva pentru deltă din acești bani sau prea mare dacă ei se pierd în sacul fără fund al bugetului național. Încă nu am un răspuns la această dilemă.

Revenind la lucrurile cu adevărat importante, plaja din Sfântu Gheorghe e una foarte plăcută, chiar dacă e semisălbatică.

Nisipul e foarte fin, însă scoicile sparte crează probleme în unele zone, iar la vreo 10 metri de la mal e plin de scaieți și balegă de la caii sau vacile care circulă nestingherite prin zonă.

Pe plajă am găsit şi o insectă interesantă, un fel de cărăbuş cu pete pe aripi.

Totul face însă parte din frumoasa sălbăticie a zonei, pe care un turism excesiv ar putea să o distrugă. Iar semne sunt, începând în primul rând cu pensiunile care par a fi tot mai multe. E un turism care nu i-a luat prin surprindere pe localnici, care şi-au amenajat rapid casele pentru a putea să le spună pensiuni, prepară mâncăruri tradiţionale din peşte şi, de ce nu?, au nişte tarife "usturătoare", demne de o zonă unică. Ca exemplu, o plimbare prin deltă, cu barca, costă 400 de lei pentru un grup de trei-patru persoane, o masă de prânz ajunge lejer la 100 de lei pentru două persoane, iar pentru căratul bagajelor din port până la pensiunea unde te-ai cazat (pe o distanţă de maxim 500 de metri) căruţaşul îţi cere 15 lei.  

O menţiune specială pentru trocarici, adică un tractor care trage după un fel de vagoane în care turiştii sunt duşi la şi de la plajă, pentru doi lei de persoană. Cuvântul, a cărui etimologie nu am aflat-o încă, are o rezonanţă distractivă pe care fiul meu a şi adaptat-o imediat situaţiei. Dacă e vorba de un tractor, poate mai bine ar fi să se numească tractorici.

Despre deltă, probabil că sunt puţine de spus (adică au spus deja alţii foarte multe). Poate doar că sute de pelicani ce stau la un loc, în aşa numitele "colonii" şi nuferii albi sunt doar două exemple din frumuseţile zonei.

Sper doar ca anii viitori să nu transforme Sfântu Gheorghe într-o staţiune turistică cu un aflux foarte mare de turişti, care ar putea distruge în scurt timp tot ceea ce astăzi admirăm aici.