Misterioasa biserică benedictină de la Cheud

Ruinele unei biserici gotice situate într-o pădure de pe o culme din apropierea localităţii Cheud ar putea reprezenta, în opinia unui arheolog de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, urmele celei mai vechi construcţii în stil gotic din Ardeal, edificată, probabil, de către meşteri germani în jurul anului 1200. Ascunsă de o pădure deasă, fosta biserică din care astăzi mai dăinuie doar câteva ziduri groase de piatră este puţin cunoscută şi aproape deloc menţionată în documentele vremii, fiind în general confundată, chiar de către unii istorici, cu o Cetatea Aurită sau Cetatea Pintii (haiducul Pintea Viteazul n.r) - o construcţie medievală ce a existat în zonă, însă a fost construită mult mai târziu, câteva sute de metri mai sus de biserică.

Potrivit arheologului Dan Culic, există surse documentare care spun că, până în secolul al XVII-lea, pe aici se tranzita sarea. De la Ocna Dejului se extrăgea sarea, care era transportată, între anumite intervale ale anului, cu pluta spre Satu Mare şi de acolo către zona Tokaj, din Ungaria, în perioadele când Someşul era umflat de ploi sau de topirea zăpezilor, iar la Cheud era punctul de vamă. Documentele de Ev Mediu pomenesc că după marea invazie a tătarilor anumiţi nobili au uzurpat drepturile mănăstirii Sfântul Benedict de a încasa vama. Mănăstirea principală era pe râul Gral, în Slovacia de azi, dar ea avea drept de vamă la Cheud, lângă strâmtorile Ţicăului, unde s-a construit pentru acest scop o biserică. Sarea era foarte importantă pentru că păstra nealterată carnea, fiind folosită şi pentru turme.

Planimetria este oarecum deosebită faţă de restul bisericilor de rit apusean. De obicei, o biserică are cor, sau altar, în care se află masa altarului, în care intră numai preoţii, şi nava, în stau enoriaşii. Aici poate fi vorba de un cor extrem de lung, cu o planimetrie rectangulară şi, aparent, o navă, ce ar putea fi şi un turn clopotniţă impozan. La intrare se poate vedea încă o inscripţie  a meşterului pietrar, un M şi un N. Se mai văd colţurile de la ancadramente din piatră ale ferestrelor şi contraforţii, folosiţi la susţinerea bolţilor. Alături de zona altarului, destul de lungă, în care intrau numai preţii sau călugării, este sacristia, în care se păstrează, de obicei, vesela litugică.

Un capitel cu frunze de stejar, ce se presupune a fi de la această construcţie ar putea fi dovada că biserica aparţine unui gotic timpuriu, poate că vechi decât cel de la Cârţa ( aşezământ monahal cistercian datând de la începutul secolului XIII), ceea ce ar însemna că este cel mai vechi monument istoric gotic din Ardeal.

Pietrele însă nu vorbesc. Din păcare, vorbesc prea puţin şi cei care ar trebui să facă acest lucru. Biserica este pe lista monumentelor istorice, dar în zonă nu există niciun indicator care să atragă atenţia turiştilor asupra existenţa ei. În localitatea Năpradea, la câţiva kilometri distanţă, există un mic muzeu al satului în care este menţionat acest monument, dar e prea puţin. Poate doar eforturilor specialiştilor de Muzeul Judeţean, privind cercetarea în detaliu a acestui edificiu, ar putea schimba ceva. Sau poate nu?